Avocat drept civil București
Alege specializarea care te interesează și obține mai multe detalii de la un avocat drept civil București
Redactare și Revizuire Contracte Drept civil
Ori de câte ori ai o problemă cu redactarea, revizuirea unui contract și adaptarea diferitelor clauze, contactează-ne și cere-ne ajutorul.
Răspundere contractuală. Litigii privind neexecutarea contractului și a obligațiilor
Dacă întâmpini o problemă în care cealaltă parte nu își execută obligațiile ce derivă dintr-un contract, noi vă reprezentăm juridic în acțiuni în răspundere contractuală.
Acțiuni în pretenții și recuperare de creanțe
Te afli în situația în care debitorul nu își execută obligația constând în plata unei sume de bani? Vom găsi împreună cea mai bună abordare juridică pentru rezolvarea situației tale.
Acțiunile în răspundere delictuală ocupă o arie majoritară a activității noastre, fiind implicați în numeroase litigii de acest tip pentru clienții noștri, obținând despăgubiri.
***
Reprezentarea clienților la negocieri, precum și suport pentru încheierea contractelor de tranzacție cu rolul de a preîntâmpina sau stinge un litigiu.
succesiune, Moștenire, Donații
Dacă ai o problemă cu o succesiune, moștenire sau donație, suntem aici să te ajutăm cu consultanță și reprezentare juridică.
Acțiuni în anularea unor Acte/ contracte
O parte considerabilă a experienței noastre profesionale constă în anularea unor acte/ contracte. Suntem aici să te ajutăm cu redactarea unor acțiuni în anulare și reprezentare în instanță.
Proprietate și alte drepturi reale. Drept imobiliar
Ai probleme cu o proprietate? Noi te ajutăm să îți protejezi proprietatea și drepturile prin mijloace specifice dreptului civil. De asemenea, te ajutăm cu tranzacțiile imobiliare.
****
Suntem alături de tine pentru rezolvarea unor situații temporare cu ajutorul unor mijloace specifice numite cereri de ordonanță președințială.
Redactăm și te reprezentăm în acțiuni simplificate destinate recuperării debitelor. De asemenea, te apărăm împotriva creditorilor care invocă debite nelegale.
Ai de recuperat o creanță de valoare mică și vrei să se soluționeze cât mai repede? Contactează-ne și noi te vom ajuta.
Venim în ajutorul tău să punem în executare hotărârile judecătorești. În plus, pe calea contestației la executare avem grija să te apărăm de acțiunile abuzive ale executorilor judecătorești.
Nu ești sigur că problema ta se încadrează în situațiile de mai sus?
Contactează-ne, iar noi îți vom spune dacă te putem ajuta sau nu.
De ce să alegi serviciile unui avocat specializat în drept civil din București ?
Stanciu Andreea law firm
Ai ocazia sa lucrezi cu unul dintre cei mai buni avocați din București și din țară.
Sunt avocat de top drept civil și mă voi ocupa de problema ta juridică așa cum ma ocup de problemele mele.
Sunt avocat drept civil București, înscris în Tabloul Avocaților definitivi, iar serviciile oferite acoperă întregul teritoriu al României.
Avantaje avocat drept civil București
Ce avantaje îți oferă colaborarea cu Stanciu Andreea Law Firm?
Înaltă calitate
Servicii juridice de cea mai înaltă calitate, în care profesionalismul domină. Utilizăm metode de lucru riguroase și ne concentrăm pe detaliile fiecărei spețe. Vrem să fim acel avocat bun de litigii sau acel avocat bun de consultanță de care ai nevoie.
Experiență vastă
Avem o experiență vastă în rezolvarea problemelor juridice și ne-am specializat în drept civil. Avem cunoștințe solide în domeniul dreptului civil și o înțelegere profundă a legislației și a practicii judecătorești.
Soluții personalizate
La Stanciu Andreea Law Firm căutăm să înțelegem obiectivele și nevoile clienților noștri, și vom încerca să găsim în permanență strategii juridice personalizate adaptate fiecărei cauze.
Gestionarea litigiilor
În cazul unor litigii drept civil, sunt avocat bun litigii civile și sunt pregătită să te reprezint în fața instanțelor judecătorești. Am expertiză și abilitățile necesare pentru a obține rezultate favorabile.
Consultanță de calitate
Oferim consultanță în toate aspectele dreptului civil, fiind avocat drept civil București. Avem cunoștințe specializate și competențe multidisciplinare pentru a aborda toate situațiile și provocările.
Comunicare transparentă
Te vom ține în permanență la curent cu evoluția cazului tău și vom colabora strâns cu tine pentru a lua cele mai bune decizii strategice.
Nu poți ajunge la biroul nostru?
AVOCAT ONLINE
Alege serviciile noastre disponibile online și bucură-te de asistență juridică din confortul casei tale!
Stanciu Andreea law firm
Te invit să mă cunoști și să fiu partenerul tău de încredere în rezolvarea problemelor juridice.
