Recuperare despăgubiri zbor întârziat sau anulat
stanciu law - avocat recuperare despăgubiri zbor întârziat sau anulat
Aviația reprezintă un alt domeniu principal de interes al cabinetului nostru de avocat din București.
Am început să lucrez ca avocat drept aerian și dreptul aviației în urmă cu câțiva ani, lucrând pentru una dintre cele mai mari companii aeriene din România. În această perioadă am reușit să asimilez numeroase cunoștințe în domeniu, de la cunoștințe tehnice specifice, la legislație specifică. În acest mod am reușit să construiesc astăzi avocatul specializat în drept aerian și recuperare despăgubiri pentru zboruri anulate sau întârziate.
Activitatea noastră în domeniul aviației acoperă o gamă largă de servicii juridice. Cu o experiență vastă în domeniu și profesionalism, la Stanciu Law te putem ajuta cu următoarele:
- acordăm consultanță și reprezentare juridică în instanță persoanelor fizice, dar și companiilor aeriene de naționalitate straină sau română
- asistăm și reprezentăm juridic în instanță clienții în procedurile de obținere și recuperare despăgubiri pentru întârziere sau anulare zbor, pierderea bagajelor
- reprezentare juridică în litigii aeriene în care s-au solicitat despăgubiri materiale și morale
- consultanță juridică cu privire la dreptul aerian
- consultanță juridică și reprezentare juridică pentru companiile aeriene în litigiile pe care le au cu pasagerii pentru recuperarea despăgubirilor sau alte pretenții materiale și morale
- adaptarea reglementarilor interne ale companiilor aeriene cu normele din domeniul dreptului aerian etc
Avocat recuperare despăgubiri zbor întârziat sau anulat
De ce să apelezi la un avocat Recuperare despăgubiri zbor întârziat sau anulat
Trebuie să știți că aveți anumite drepturi atunci cand avionul are întarziere sau este anulat.
Drepturile pasagerilor transportului aerian sunt reglementate de Regulamentul CE nr. 261/2004 privind drepturile pasagerilor transportului aerian și se aplică în următoarele cazuri:
- pasagerilor care pleacă de pe un aeroport situat pe teritoriul unei țări a UE în care se aplică tratatele UE
- pasagerilor care pleacă de pe un aeroport situat într-o țară din afara UE către un aeroport situat pe teritoriul unei țări a UE în care se aplică tratatele CE, în cazul în care transportatorul aerian de operare al zborului este transportator din UE
În următoarele rânduri îmi propun să te ajut cu o sinteză asupra drepturilor pe care le ai atunci când te confrunți cu întârzieri sau anulări ale zborurilor.
Te voi informa care sunt compensațiile financiare la care ai dreptul, dar și asistența și opțiunile de călătorie alternative care îți sunt disponibile.
Îți voi arăta cum te pot ajuta ca avocat zboruri anulate și întârziate, precum și cu recuperarea despăgubirilor pentru zborurile întârziate sau anulate.
Nu ești sigur că problema ta se încadrează în situațiile de mai sus?
Contactează-ne, iar noi îți vom spune dacă te putem ajuta sau nu.
Ce este Regulamentul (CE) 261/2004?
Regulamentul (CE) 261/2004 este un act normativ al Uniunii Europene care stabilește reguli comune privind compensația și asistența pasagerilor în cazul în care zborurile acestora sunt anulate, întârziate sau li se refuză îmbarcarea.
Care sunt drepturile tale în cazul zborurilor anulate?
Trebuie să știi că transportatorul aerian are o serie de obligații, iar tu ai drepturi cu privire la:
- Dreptul la informare – compania aeriană trebuie să te informeze despre anularea zborului, motivele anulării, drepturi, precum și alternativele disponibile
- Dreptul la rambursare sau redirecționarea zborului. Puteți alege între:
- rambursarea completă a biletului
- redirecționarea în condiții comparabile către destinația finală cu prima ocazie sau la un moment ulterior ales de tine.
- Dreptul la asistență – dacă trebuie să aștepți pentru un zbor redirecționat, ai dreptul la asistență din partea companiei aeriene. Asistența include: mâncare și băuturi, cazare la hotel, transport între aeroport și locul de cazare, două apeluri telefonice, mesaje prin fax sau e-mailuri.
Ce compensație Financiară există?
În plus, în anumite condiții stabilite de Regulamentul European, poți avea dreptul la despăgubiri. Acestea variază în funcție de distanța zborului și de întârziere, fiind prevăzute de Regulament astfel:
- 250 EUR pentru zboruri de până la 1.500 km;
- 400 EUR pentru zboruri intra-UE de peste 1.500 km, și pentru orice alte zboruri între 1.500 și 3.500 km;
- 600 EUR pentru zboruri de peste 3.500 km, în afara UE.
Când nu pot primi compensația?
Sunt însă anumite cazuri când compensație financiară nu se acordă pentru zboruri anulate:
- În situația informării despre anulare cu mai mult de 14 zile înainte de data plecării de către compania aeriană
- Anularea a fost cauzată de circumstanțe extraordinare care nu ar fi putut fi evitate. Potrivit Regulamentului operatorul de transport aerian nu este obligat să platească compensații dacă poate face dovada ca anularea este cauzata de împrejurari excepționale. De exemplu: instabilitate politică, greve, condiții meteorologice incompatibile cu desfașurarea zborului, riscuri legate de siguranță, deficiențe neprevăzute care pot afecta siguranța zborului.
Ce ar trebui să faci dacă ai un zbor anulat?
Primele măsuri pe care le poți lua este să iei legătura cu compania aeriană pentru ați solicita drepturile. Daca totuși refuză, poti apela la ANPC.
Totuși, trebuie să știi că ai posibilitatea de a formula o acțiune în instanță pentru a fi despăgubit potrivit dispozițiilor europene.
La Stanciu Law îți punem la dispoziție un avocat specializat în recuperare despăgubiri pentru zboruri anulate sau întârziate care te poate ajuta cu aceste demersuri legale.
Ce drepturi ai în cazul zborurilor întârziate?
Regulamentul european nu prevede o durată a întârzierilor pentru care operatorii de trafic aerian trebuie să acorde despăgubiri.
Însă pe cale jurisprudențială CJUE a asimilat zborurile întârziate cu cele anulate.
Prin urmare, în cazul unor întârzieri de peste 3 ore ai dreptul la compensații financiare din partea companiei aeriene.
Cum se calculează întârzierea unui zbor?
Pentru plata despăgubirilor nu are relevanță momentul la care avionul a aterizat pe aeroportul de destinație, ci momentul la care pasagerii au putut efectua debarcarea, mai exact când porțile avionului au fost deschise.
Care sunt despăgubirile pe care le pot primi?
Dreptul la despăgubiri se calculează în funcție de distanța traseului, astfel:
– 250 euro pentru o distanță de zbor până la 1 500 km
– 400 euro pentru o distanță de zbor peste 1 500 km în UE și toate celelalte zboruri între 1 500 și 3 500 km
– 600 euro pentru o distanță de zbor peste 3 500 km.
În ce situații nu pot primi compensația?
Întârzierea a fost cauzată de circumstanțe extraordinare care nu ar fi putut fi evitate de compania aeriană. De exemplu: instabilitate politica, greve, condiții meteorologice incompatibile cu desfășurarea zborului, riscuri legate de siguranță, deficiențe neprevăzute care pot afecta siguranța zborului.
Ce faci dacă ai avut un zbor întârziat sau un zbor anulat?
Primele măsuri pe car le poți lua este să iei legătura cu compania aeriană pentru ați solicita drepturile. Daca totuși refuză, poti apela la ANPC.
Totuși, trebuie să știi că ai posibilitatea de a formula o acțiune în instanță pentru a fi despăgubit corespunzător dispozițiilor europene.
La Stanciu Law îți punem la dispoziție un avocat specializat în recuperare despăgubiri pentru zboruri anulate sau întârziate care te poate ajuta cu toate aceste demersuri legale.
Răspunderea companiei aeriene pentru bagajele pierdute, deteriorate sau întârziate
Dacă bagajele predate au fost pierdute, deteriorate sau au sosit cu întârziere, puteți primi despăgubiri până la 1300 EURO.
Dacă însă daunele au fost cauzate de un defect al bagajului, nu aveți dreptul la despăgubiri.
Dacă bagajul de mână este deteriorat pe durata călătoriei și e vina companiei aeriene, repararea prejudiciului este în sarcina companiei aeriene.
În toate cazurile, recomandăm încheierea unor asigurări de călătorie dacă alegeți să călătoriți cu bagaje de valoare.
Nu poți ajunge la biroul nostru?
Alege serviciile noastre disponibile online și bucură-te de asistență juridică din confortul casei tale!
