Avocat specializat în expropriere
Ce este exproprierea?
Exproprierea este o procedură care presupune trecerea forțată a unui bun imobil din proprietate privată în proprietatea publică, în vederea executării unor lucrări de utilitate publică.
Exproprierea poate avea efecte extrem de păgubitoare pentru patrimoniul persoanei fizice sau juridice atunci când se încalcă caracterul just al despăgubirii și dispozițiile art. 44 alin. 3 din Constituția României.
Potrivit art 44 alin. 3 din Constituția României „Nimeni nu poate fi expropriat decât pentru o cauză de utilitate publică, stabilită potrivit legii, cu dreaptă şi prealabilă despăgubire”.
depre despăgubire în procedura exproprierii
În ceea ce privește despăgubirile, acestea trebuie sa fie juste, adică să acopere valoarea reala de piață a bunului expropriat la data exproprierii precum și prejudiciul creat prin expropriere.
Din păcate, acest domeniu indică tot mai multe exproprieri în care despăgubirile acordate au fost derizorii, pe rolul instanțelor fiind numeroase dosare de contestare a despăgubirii și acoperire a prejudiciului.
Noi considerăm că este de neacceptat ca persoana expropriată să nu beneficieze de despăgubiri care sa-i acopere întreaga pierdere cauzată de expropriere, cu atât mai mult cu cât statul forțează o persoană să renunțe la dreptul de proprietate.
Când ai nevoie de consultanță juridică din partea unui avocat expropriere?
- când bunul proprietatea ta face parte din amplasamentul unei lucrări de utilitate publică
- ți s-a comunicat decizia de expropriere
- bunul tău este supus unei exproprieri în fapt și nu ai fost expropriat conform procedurilor legale
- autoritățile au adus grave limitări dreptului tău de proprietate pe motiv de interes public ce nu sunt proporționale cu dreptul de proprietate
Nu ești sigur că problema ta se încadrează în situațiile de mai sus?
Contactează-ne, iar noi îți vom spune dacă te putem ajuta sau nu.
Cum te poate ajuta un avocat specializat în expropriere
Legislația, etapele exproprierii, procedurile de urmat, drepturile avute, necesită experiența unui avocat specializat în expropriere. Acesta înțelege modificările juridice substanțiale cauzate proprietății în urma exproprierii.
Avocatul nostru specializat în exproprieri îți va explica în detaliu legislația și procedurile. În acest fel vei înțelege pe deplin drepturile tale, iar interesele tale vor fi apărate cu tot profesionalismul și dedicarea.
Este esențial să știi că ai dreptul de a contesta la instanța competentă despăgubirile stabilite de expropriator în procedura exproprierii. Despăgubirea acordată de instanţă nu va fi mai mică decât cea oferită de expropriator.
Implicarea unui avocat specializat în procedura de expropriere vă cresc șansele de a obține despăgubirile corecte.
Stanciu Law - avocat specializat în expropriere
Cum vă putem ajuta ca avocați specializați în expropriere?
- Consultanță și asistență juridică pe perioada desfășurării etapelor exproprierii în relația cu expropriatorul
- Contestăm deciziile de stabilire a despăgubirilor în instanță
- Formulăm acțiuni și te reprezentăm în instanță pentru acoperirea prejudiciului cauzat de expropriere
Suntem aici pentru a pune în slujba dvs. experiența noastră în materia exproprierii și cunoștințele acumulate, dar și pentru a obține despăgubirile care vi se cuvin.
Nu poți ajunge la biroul nostru?
AVOCAT ONLINE
Alege serviciile noastre disponibile online și bucură-te de asistență juridică din confortul casei tale!
