anulare act contract acțiune nulitate

Acțiune în nulitate act juridic / contract

Ce este acțiunea în nulitate act juridic / contract?

Nulitatea reprezintă sancțiunea de drept civil prin care se desființează actul juridic încheiat prin încălcarea condițiilor cerute de lege pentru validitatea sa.

Dacă la încheierea contractului/actului juridic nu sunt respectate dispozițiile legale privind condițiile de validitate ale acestuia, poate fi introdusă acțiunea în anulare act (acțiunea în nulitate). Prin hotărârea instanței, respectivul act sau contract nu va mai produce efecte juridice, în tot sau în parte.

Dacă considerați că aveți motive să cereți anularea unui contract vă invit să apelați la serviciile unui avocat anulare act.

Vom analiza situația de fapt și probele deținute și vă vom răspunde întrebărilor.

Clasificarea nulităților

Sediul materiei se regăsește în Codul civil, nulitatea fiind clasificată în nulitate relativă și nulitate absolută. Nulitatea absolută poate fi invocată de orice persoană interesată, iar nulitatea relativă de către cel al cărui interes este ocrotit prin dispoziția legală încălcată.

Cauzele nulităților

Codul civil distinge cazurile când intervine nulitatea absolută sau nulitatea relativă.

Nulităţile absolute se invocă în lipsa unui element esenţial al actului juridic (consimţământ, obiect, cauză, formă), nesocotirea unei dispoziţii imperative a legii şi a regulilor de convieţuire socială.

Nulităţile relative se invocă în lipsa consimțământului viciat prin eroare, dol, violenţă şi incapacitatea de exerciţiu.

anulare act contract acțiune nulitate

Unde se depune acțiunea în anulare contracte și acte juridice?

Ca regulă generală cererea se depune la instanța de la locul unde își are domiciliul sau sediul pârâtul, dar există și excepții. De exemplu, competența pentru nulitatea unui contract poate aparține și instanței de la locul încheierii contractului sau de la locul executării acestuia.

Recomandăm serviciile unui avocat specializat în drept civil și litigii civile pentru ca acțiunea în nulitate să ajungă pe rolul instanței competente.

Termenul în care se poate introduce acțiunea

Nulitatea absolută poate fi invocată oricând, atât pe cale de acțiune, cât și pe cale de excepție, acțiunea fiind imprescriptibilă. 

Nulitatea relativă poate fi invocată în termenul general de prescripție de 3 ani, dacă legea nu prevede alt termen.

Un avocat acțiune anulare act vă poate oferi îndrumarea necesară introducerii acțiunii, respectiv dacă sunteți în termenul de prescripție.

Nu ești sigur că problema ta se încadrează în situațiile de mai sus?

Contactează avocat anulare act contract acțiune nulitate, iar noi îți vom putea spune dacă te putem ajuta sau nu.

Avocat specializat în anulare act contract acțiune nulitate

Avocat anulare act contract acțiune nulitate

Efecte nulitate și desființare act juridic

Principalul efect al nulității constă în desființarea actului juridic. În concret, actul este considerat că nu a fost încheiat niciodată.

Dacă actul lovit de nulitate nu a fost executat, acțiunea în anulare act va conduce la situația în care actul nu va mai produce niciun efect.

Dacă însă actul lovit de nulitate a fost executat, introducerea unei acțiuni pentru anulare act va avea ca efect obligația părților de a-și restitui prestațiile.

În cazul în care au fost încheiate acte subsecvente în baza unui contract nul, cu caracter accesoriu, aceste acte vor fi lovite de nulitate.

Un avocat drept civil sau avocat nulitate act vă poate oferi asistența juridică personalizată pentru a obține rezultatul dorit într-un litigiu.

Stanciu Andreea - Cabinet de Avocat

Stanciu Law - Avocat anulare act contract acțiune nulitate

cum te pot ajuta ca avocat Anulare acte/contracte?

  1. Analizăm situația de fapt, actul, contractul, probele etc
  2. Identificăm cele mai bune strategii și soluții în legătură cu problema clientului
  3. Redactăm acțiunea în anulare, o depunem la instanța competentă, ne ocupăm de regularizarea ei
  4. Formulăm orice apărări e nevoie în instanță, note de probe, note scrise, concluzii scrise
  5. Dacă ești pârât, formulăm apărări materializate în întâmpinare, cerere reconvențională, note scrise, concluzii scrise
  6. Te reprezentăm juridic în fața instanței de judecată la termenele de judecată
  7. Exercităm căile de atac
  8. Ne ocupăm de executarea silită.
Nulitate absolută. Nulitate relativa. Anulare act contract acțiune nulitate.

Stanciu Law - Avocat anulare act contract acțiune nulitate

La Stanciu Andreea Law Firm am avut numeroase cauze în care instanța a pronunțat anularea actelor. 

Într-o speță recentă, printr-o acțiune în anulare, instanța a anulat o donație pentru nerespectarea formei donației, iar părțile au fost puse în situația anterioară, restituindu-și prestațiile.

Nu poți ajunge la biroul nostru?

AVOCAT ONLINE

Alege serviciile noastre disponibile online și bucură-te de asistență juridică din confortul casei tale!